Delta Dunarii, in topul Mastrecard al celor mai frumoase locuri din Europa

Principatul Asturia (Spania) se află pe primul loc într-un top al celor mai frumoase locuri din Europa, însă mai puțin cunoscute. Clasamentul întocmit de Mastercard include și o zonă din țara noastră.

 

După Asturia, podiumul este completat de orașele Mdina şi Zebbug din Malta și regiunea Salzkammergut din Austria.

Pe locurile patru și cinci se află insulele Azore, din Portugalia, și orașul Perast, din Muntenegru.

 

În acest clasament, România a intrat pe poziția a 14-a, cu Delta Dunării.

„Peste 1200 de specii de plante, peste 320 de specii de păsări și 45 de specii de pești de apă dulce trăiesc aici. A devenit parc național în 1938 și a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO”, se arată în raportul citat.

„Prețurile cazărilor, de la cele în case autentice tradiționale, până la hoteluri dotate cu spa, pornesc la suma rezonabilă de 15 euro, iar o masă costă puțin pste 10 euro”, mai precizează documentul.

Top 20 este următorul:

  1. Asturias şi mănăstirea Covadonga, Spania
  2. Mdina şi Zebbug, Malta
  3. Regiunea Salzkammergut, Austria
  4. Insulele Azore, Portugalia
  5. Perast, Muntenegru
  6. Lednice-Valtice, Cehia
  7. Insula Pag, Croaţia
  8. Insula Saaremaa, Estonia
  9. Regiunea Volos şi Pelion, Grecia
  10. Velika Planina, Slovenia
  11. Kaszuby, Polonia
  12. Naarden, Olanda
  13. Cape Kolka, Letonia
  14. Delta Dunării, România
  15. Parcul Naţional Balaton-Uplands, Ungaria
  16. Gjirokaster, Albania
  17. Lacul Sevan, Armenia
  18. Sheki, Azerbaijan
  19. Brest, Belarus
  20. Orval Abbey, Belgia

 

Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Alba Iulia | Amara | Arad | Azuga | Baile Herculane | Baile Olanesti | Baile Tusnad | Baisoara | Balea Lac | Balvanyos | Bicaz | Borsa | Borsec | Brad | Bran | Brasov | Breaza | Bucuresti | Busteni | Buzias | Campul lui Neag | Calimanesti Caciulata | Campulung Muscel | Campulung Moldovenesc | Cazanele Dunarii | Cavnic | Cheia | Chila Veche | Covasna | Constanta | Cluj Napoca | Costinesti | Craiova | Crisan | Dambovicioara | Deva | Dunavatul de Jos | Durau | Eforie Nord | Eforie Sud | Fagaras | Fundata | Geoagiu Bai | Gura Humorului | Gura Portitei | Gura Raului  | Horezu | Hunedoara | Iasi | Izvorul Rece | Jupiter | Jurilovka | Mahmudia | Mamaia | Mangalia | Medias | Mila 23 | Moeciu de Jos | Moeciu de Sus | Moldovita | Moneasa | Muntele Mic | Murighiol | Navodari | Neptun | Olimp | Oradea | Orsova | Paltinis | Parang | Paraul Rece | Poiana Brasov | Poiana Marului | Poiana Tapului | Polovragi | Praid | Predeal | Putna | Ramnicu Valcea | Ranca | Rasnov | Runcu | Sacele | Sambata de Sus | Saturn | Semenic | Sibiu | Sighisoara | Sinaia | Slanic Prahova | Slanic Moldova | Suceava | Sucevita | Sulina | Sovata | Straja | Timisoara | Timisul de Sus | Tismana | Tulcea | Venus | Vama Veche | Voineasa | 2 Mai | 23 August

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Actualitate»Delta Dunarii, in topul Mastrecard al celor mai frumoase locuri din Europa