Costinești (în trecut: Mangeapunar) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Constanța, Dobrogea, România. La recensământul din 2002 avea o populație permanentă de 905 locuitori, care se înzecește vara.

El a evoluat dintr-un mic sat pescăresc (1960) într-o destinație de vară, foarte populară printre cei tineri și în special pentru studenți. Un hotel și o serie de complexuri cu vile și bungalouri au fost create în timpul erei comuniste, acestea fiind diferite atât la stil cât și la confort : cele mai luxoase (unde apa curentă mergea permanent iar camerele erau des curățate) erau rezervate elitei uteciștilor și pionierilor, unele primind și oaspeți comuniști străini, încât unei părți din litoral i-a rămas, de atunci, porecla de „Golful francezilor”. După 1989, o parte din ele au fost modernizate dar au fost construite și altele noi, inclusiv vile, în special în partea de nord a stațiunii, cu standarde europene moderne.

Stațiunea are un lac mic în interiorul țărmului, lacul Costinești, care are o suprafață de 7 hectare, și adâncime mică, fiind înainte de inundații, separat de mare printr-un cordon de nisip. Lacul este unicul de pe litoralul României care nu este alimentat subteran. Datorită gradului de salinitate ridicat s-a format un strat considerabil de nămol folosit la tratarea bolilor reumatice.

Teritoriul localității Costinești se suprapune pe vechea vatră a unei mici colonii grecești (emporion) numită Parthenopolis.
În Evul Mediu localitatea era cunoscută sub denumirea de Stratoni pe vremea bizantinilor, apoi de Mangeapunar pe vremea turcilor, cu o populație modestă de pescari greci (și, mai târziu, Lipoveni) și de oieri Mocani și Tătari.
În perioda 1840–1940 satul a fost populat și de așa numiții germani dobrogeni, purtând în limba acestora denumirea de Büffelbrunnen (în română Fântâna Bivolilor). Numele de „Costinești” l-a luat de la Emil Costinescu (latifundiar și om politic la sfârșitul secolului al XIX-lea).
În anii 1960 apare pe hartă sub denumirea de „Dezrobirea”.

În Costinești, turismul a debutat în anii 1920, cu amatori de pescuit în mare și de cercetări arheologice (eroziunea falezelor dezgropa în zonă cioburi, bănuți, bucăți de inscripții) dar și-a luat avântul din 1949, o dată cu inaugurarea primei tabere destinate pionierilor. Zece ani mai târziu a fost deschisă tabăra internațională a studenților. Printre cei care au tăiat panglica s-a aflat și Ion Iliescu, lider al studentilor comuniști – care avea să devină în 1990 președinte al României. Era vorba de câteva sute de corturi albastre așezate de-a lungul falezei. După 1966, la Costinești s-a construit masiv, Nicu Ceaușescu având un rol important în dezvoltarea stațiunii

 
 
Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

More in this category:

Evenimente

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Alba Iulia | Amara | Arad | Azuga Baile Herculane | Baile Olanesti | Baile Tusnad | Baisoara | Balea Lac | Balvanyos | Bicaz | Borsa | Borsec | Brad | Bran | Brasov | Breaza | Bucuresti | Busteni | Buzias | Campul lui Neag | Calimanesti Caciulata | Campulung Muscel | Campulung Moldovenesc | Cazanele Dunarii | Cavnic | Cheia | Chila Veche | Covasna | Constanta | Cluj Napoca | Costinesti | Craiova | Crisan | Dambovicioara | Deva | Dunavatul de Jos | Durau | Eforie Nord | Eforie Sud | Fagaras | Fundata | Geoagiu Bai | Gura Humorului | Gura Portitei | Gura Raului  | Horezu | Hunedoara | Iasi | Izvorul Rece | Jupiter | Jurilovka | Mahmudia | Mamaia | Mangalia | Medias | Mila 23 | Moeciu de Jos | Moeciu de Sus | Moldovita | Moneasa | Muntele Mic | Murighiol | Navodari | Neptun | Olimp | Oradea | Orsova | Paltinis | Parang | Paraul Rece | Platoul Bucegi | Poiana Brasov | Poiana Marului | Poiana Tapului | Polovragi | Praid | Predeal | Putna | Ramnicu Valcea | Ranca | Rasnov | Runcu | Sacele | Sambata de Sus | Saturn | Săpânța | Semenic | Sibiu | Sighisoara | Sinaia | Slanic Prahova | Slanic Moldova | Suceava | Sucevita | Sulina | Sovata | Straja | Timisoara | Timisul de Sus | Tismana | Tulcea | Venus | Vama Veche Voineasa | 2 Mai | 23 August

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Litoral»Costinești»Costinești

Cauta categorie