Sfinxul din Munții Bucegi este un megalit antropomorf situat la 2216 m altitudine, în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu Sfinxul Egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene (vântului). Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.

Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată, buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee.

Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), cât și legendele și istoria locului, au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție turistică importantă.

În perioada 1966-1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo, observase că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Omenirii”: «Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de altele, dar din rase diferite, precum și de capul unui câine, care are rol de străjer al unei comori aflată într-o „peșteră a tezaurului” în apropierea Omului». 

 

În munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la StănișoaraSfinxul de la Piatra ArsăSfinxul LainicilorSfinxul BratoceiSfinxul Bănățean cunoscut și sub denumirea de „Sfinxul de la Topleț”, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, Sfinxul din Munții Gutâiului etc.

Cea mai simplă cale de acces este cu Telecabina Bușteni – Babele, traseu ce are o lungime de 4350m, o diferență de nivel de 1235m și este străbătut în aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane.

 
 
Rate this item
(0 votes)
Login to post comments

More in this category:

Evenimente

Cumpară Brichete din Resturi Vegetale - Combustibil Solid

Gaseste-ne pe facebook

Analitycs

 

Alba Iulia | Amara | Arad | Azuga Baile Herculane | Baile Olanesti | Baile Tusnad | Baisoara | Balea Lac | Balvanyos | Bicaz | Borsa | Borsec | Brad | Bran | Brasov | Breaza | Bucuresti | Busteni | Buzias | Campul lui Neag | Calimanesti Caciulata | Campulung Muscel | Campulung Moldovenesc | Cazanele Dunarii | Cavnic | Cheia | Chila Veche | Covasna | Constanta | Cluj Napoca | Costinesti | Craiova | Crisan | Dambovicioara | Deva | Dunavatul de Jos | Durau | Eforie Nord | Eforie Sud | Fagaras | Fundata | Geoagiu Bai | Gura Humorului | Gura Portitei | Gura Raului  | Horezu | Hunedoara | Iasi | Izvorul Rece | Jupiter | Jurilovka | Mahmudia | Mamaia | Mangalia | Medias | Mila 23 | Moeciu de Jos | Moeciu de Sus | Moldovita | Moneasa | Muntele Mic | Murighiol | Navodari | Neptun | Olimp | Oradea | Orsova | Paltinis | Parang | Paraul Rece | Platoul Bucegi | Poiana Brasov | Poiana Marului | Poiana Tapului | Polovragi | Praid | Predeal | Putna | Ramnicu Valcea | Ranca | Rasnov | Runcu | Sacele | Sambata de Sus | Saturn | Săpânța | Semenic | Sibiu | Sighisoara | Sinaia | Slanic Prahova | Slanic Moldova | Suceava | Sucevita | Sulina | Sovata | Straja | Timisoara | Timisul de Sus | Tismana | Tulcea | Venus | Vama Veche Voineasa | 2 Mai | 23 August

Cauta in site

Esti aici !

You are here:Valea Prahovei»Platoul Bucegi»Sfinxul din Bucegi

Cauta categorie